Home » Evenimente » Invitatie la conferinta internationala a Universitatii Emanuel, Oradea – 2 mai 2014

Invitatie la conferinta internationala a Universitatii Emanuel, Oradea – 2 mai 2014

În numele Universităţii Emanuel din Oradea, avem plăcerea de a vă invita să luaţi parte la conferinţa privind nevoile educaţionale, psihosociale şi spirituale ale copiilor şi familiilor acestora. Conferinţa va avea loc în data de 2 Mai 2014, în cadrul Universităţii Emanuel, desfăşurându-se între orele 9 şi 19.

Conferinţa are menirea de a reuni practicieni, cercetători şi cadre didactice din întreaga lume, angajaţi în împlinirea nevoilor educaţionale, psihosociale şi spirituale ale copiilor şi familiilor acestora.

Conferinţa va include sesiuni de curs, prezentări de lucrări şi ateliere de lucru privind toate cele trei domenii ale conferinţei.

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră, până la data de 2 Aprilie 2014, printr-un e-mail la adresa foreignrelations@emanuel.ro. Așteptăm cu nerăbdare să vă avem alături de noi la conferință.

Cu apreciere,

Dr. Adina Micula, Profesor & Organizator

Mrs. Raelene Soritau, Responsabil Relaţii Internaţionale &  Organizator

Call for papers

Registration form

PARTENERI: KLINIKUM INGOLSTADT

Galerie foto Klinikum Ingolstadt

SEEHNBS ePlatform

SEEHNBS ePlatform